13 aug. 2008

De la anul, fara sucuri si chipsuri in scoli (detalii)

Lista alimentelor nerecomandate elevilor şi care vor fi interzise în şcoli din 15 septembrie a fost finalizată de Ministerul Sănătăţii. Aceasta a fost publicată ieri pe pagina de Internet a instituţiei publice, urmând ca timp de 30 de zile orice persoană să poată aduce propuneri de modificare a proiectului. În lista alimentelor nerecomandate elevilor sunt cuprinse alimentele cu conţinut mare de zahăr precum prăjiturile, bomboanele, acadelele sau alimentele cu conţinut mare de grăsimi, precum hamburgeri, pizza, mezeluri grase. Nici alimentele cu conţinut mare de sare, ca de exemplu chipsuri, snacksuri, alune sau alimentele cu peste 250 de calorii nu vor mai putea fi comercializate în şcoli. Mai mult, şcolarii nu vor mai putea cumpăra niciun tip de băutură răcoritoare, doar apă minerală şi plată. „Precizez că decizia de interzicere la comercializare a oricăror alte băuturi răcoritoare cu excepţia apei are în vedere în special aspectul educaţional”, a explicat secretarul de stat, Mircea Măniuc. Pe lista alimentelor interzise în şcoli sunt incluse şi alimentele neambalate (sanvişuri, alimente vrac) cu excepţia fructelor şi alimentelor neetichetate. Principalul iniţiator al legii, deputatul clujean Mircia Giurgiu, se declară mulţumit de lista finală a alimentelor care nu vor mai avea voie să fie distribuite în unităţile şcolare. „Cu toate că lista a fost publicată abia acum, la peste o lună de la intrarea în vigoare a legii pentru o alimentaţie sănătoasă, este bine că apar în listă toate acele alimente pe care le-am propus noi împreună cu nutriţioniştii”, a explicat Giurgiu, vădit mulţumit. După ce va sta în dezbatere publică timp de 30 de zile, lista alimentelor va fi aprobată de către MSP, iar din 15 septembrie, prima zi a noului an şcolar, pe rafturile magazinelor din şcoli nu vor mai fi găsite produsele respective. În caz contrar, comercianţii şi conducerea şcolilor se vor putea alege cu amenzi din partea inspectorilor sanitari de stat.
Tudor Ravoiu

Sursa: http://www.informatiacluj.ro/arhiva/195_1056/eveniment/de_la_anul_fara_sucuri_si_chipsuri_in_scoli

La adresa http://www.ms.ro/comunicate-de-presa.php?com=1406 gasiti declaratia de presa a Secretarului de stat Dr. Mircea Manuc privind lista alimentelor nerecomandate preşcolarilor şi şcolarilor

Niciun comentariu: