27 sept. 2008

Sute de tineri fac zilnic naveta la zeci de kilometri pentru a învăţa copiii de la sate

Când te gândeşti la felul în care se face şcoală la ţară, parcă vezi „oaia neagră” a Educaţiei din România. Atunci când un elev spune că a învăţat la sat sau un profesor că predă la sat, este privit de sus de majoritatea orăşenilor. O zi petrecută alături de o învăţătoare din Cluj, care face zilnic naveta în satul Borşa, este suficientă pentru a distruge aceste stereotipuri.
Ne trezim dimineaţă cu noaptea în cap, la ora cinci. Ne grăbim, la 6.30 trebuie să plece autobuzul spre Borşa. Nu trebuie să îl pierdem, pentru că la 8 începe prima oră. Acesta este programul din fiecare dimineaţă a săptămânii pentru învăţătoarea clasei a IV-a a Şcolii din comuna Borşa, aflată la 30 de kilometri de Cluj. Ne priveşte cu haz atunci când ne vede pentru prima dată. Pe când ochii noştri trădau încă neobişnuita oră de trezire, învăţătoarea Bianca Ciceu era pregătită pentru o nouă zi de muncă. „M-am obişnuit până acum. Mai greu e atunci când începe vacanţa şi continui să te trezeşti la aceleaşi ore”, ne mărturiseşte aceasta în timp ce ne pregăteam de drum. Sosit cu cinci minute întârziere, din cauza noului şofer, după cum ne explică învăţătoarea, un autobuz cu 16 locuri, dintre care nouă ocupate de profesorii şcolii din Borşa, ne duce la destinaţie. Din fericire ajunge la timp pentru începerea primei ore.
Prima oră
Ca în fiecare zi de joi, ora 8 dimineaţă înseamnă pentru elevii clasei a IV-a din Şcoala Borşa ora de Română. Un lung „bună ziua” marchează intrarea învăţătoarei în clasă. „Ce lecţie am făcut la ultima oră?”, îşi testează ea elevii. „Am învăţat lecţia «Cheia» de Mihail Sadoveanu”, răspunde un băiat din banca întâi. După aproape zece minute intră două fete, pe care învăţătoarea le scuză pentru întârziere. „Stau la câţiva kilometri de şcoală şi vin pe jos şi întârzie uneori, nu au ce să facă”, urma să ne explice ulterior învăţătoarea. Alţi doi copii lipsesc în această zi de la şcoală, ne mai spune Bianca Ciceu. „Sunt unii care au familii foarte numeroase şi părinţii îi pun să aibă grijă de fraţi. Alţii merg la muncă, sunt trimişi cu animalele pe câmp”.
Interesul profesorului de la ţară e mai mare decât la oraş
Zilnic în şcoala din Borş învaţă în jur de 70 de copii. Alţi 100 de copii sunt înscrişi la grădiniţa din apropierea şcolii. Pe lângă aceştia, şcoala mai are în derulare un program – „A doua şansă”–, prin care persoanelor fără studii li se oferă posibilitatea de a obţine o diplomă. 27 de persoane sunt înscrise în acest program. „Faţă de şcolile de la oraş, profesorii sunt mult mai dedicaţi. Aici nu e comunitatea pentru profesori, ci profesorii pentru comunitate”, susţine directorul şcolii, Darius Chiş. „De multe ori facem mai mult decât un profesor obişnuit. Ajutăm copiii mai săraci cu haine, cu orice putem. Fiecare dintre elevi ştie că, dacă nu are ce mânca, poate să vină la mine să îmi spună şi eu îi voi da bani de mâncare”, mărturiseşte Darius Chiş, care mai spune că la nivelul satului s-a constituit un consiliu format din directorul şcolii, primar, un psiholog, un poliţist şi medic, care merg o dată pe lună la familiile mai sărace din sat. „Vorbim cu ele şi le explicăm că trebuie să îşi trimită copiii la şcoală. Sunt cazuri în care părinţii nu vor să îşi trimită copiii să înveţe. Atunci noi încercăm să le spunem că nu le mai dăm ajutorul social, chit că nu este legal. Reuşim astfel să aducem copiii la şcoală. Iar copilul vrea să vină atunci când ştie că primeşte corn, lapte, ciocolată sau diverse ajutoare”, ne explică Chiş. De aceeaşi părere este şi Bianca Ciceu. „Elevii de la sat sunt mult mai respectuoşi. Desigur şi aici sunt unii care sunt obraznici, dar foarte puţini. Nu treci o dată pe lângă ei să nu îţi spună bună ziua”, afirmă învăţătoarea din Borşa, atunci când e întrebată despre diferenţa dintre elevii de la oraş şi cei de la sat.
Nu banii, ci mentalitatea îi alungă pe dascăli de la ţară
„Când cineva îmi spune că sunt ţăran, eu îi spun «mulţumesc» şi omul face ochi mari, fără să se aştepte la un asemenea răspuns”, ne explică directorul mentalitatea greşită regăsită la majoritatea oamenilor. „Când îi spui unui profesor de la oraş că eşti profesor la sat, începe să te privească de sus. Crede că cine ştie ce şcoală se face, dar nu este aşa, din contră, avem elevi foarte buni. Nu avem elevi repetenţi, avem un singur abandon şcolar, iar aproape toţi care termină clasa a VIII-a merg mai departe la liceele cele mai bune din Cluj-Napoca: Şincai, Coşbuc, Liceul de Informatică şi altele”, precizează Darius Chiş. „Mentalitatea este şi unul dintre principalele motive pentru care lumea se fereşte de şcolile de la sat”, apreciază învăţătoarea Bianca Ciceu, care spune că, pe lângă salariu, profesorii din mediul rural primesc şi diferite sporuri financiare.
Învăţătoare şi în afara programului
Discuţiile cu învăţătoarea şi directorul şcolii despre statutul personalului didactic din mediul rural ne-au convins că prejudecăţile orăşenilor despre învăţământul de la sate sunt total false. Mergem mai departe la restul orelor de curs alături de cei 19 elevi ai clasei a IV-a. După o altă oră de matematică, una de religie, apoi geografie şi la sfârşit desen, timp în care elevii învaţă pe rând rolul imaginilor în citire, compararea numerelor sau punctele cardinale, ziua de şcoală se termină pentru şcolarii din Borşa. Nu însă şi pentru învăţătoare. După o altă oră petrecută pe drumul înapoi spre Cluj-Napoca, profesoara mai trebuie să cumpere elevilor săi unele rechizite pe care aceştia nu le găsesc în sat şi să pregătească lecţiile pentru a doua zi.


Tudor Ravoiu

Niciun comentariu: