11 nov. 2008

CCR a amânat pentru mâine pronunţarea pe sesizarea Avocatului Poporului faţă de ordonanţa ce prevede amânarea majorărilor salariale

Confuzie generală în legătură cu salariile profesorilor. Astăzi, nimeni nu poate spune dacă majorările sunt de 28 sau de 50 la sută şi când se vor aplica. Curtea Constituţinală va da mâine un verdict cu privire la constituţionalitatea amânării majorării. Şi povestea salariilor nu se opreşte aici. Până la o decizie a Curţii, noua ordonanţă a Guvernului a ajuns la Parlament.
Curtea Constituţională a primit o cerere de la Guvern prin care i se solictă să nu mai analizeze amânarea majorărilor întrucât ordonanţa dată ieri seară abrogă tocmai această amânare. Noua ordonanţă a fsot publicată astăzi în Monitorul Oficial.
Reprezentantul Avocatului Poporului a susţinut că nu are dovada că noua ordonanţă s-ar fi publicat şi că nu îşi retrage sesizarea.
Procurorul de şedinţă a confirmat că, dacă dispoziţiile ordonanţei atacate au fost abrogate, excepţia este inadmisibilă.
CCR trebuia să dezbată astăzi excepţia de neconstituţionalitate invocată de Avocatul Poporului la Ordonanţa de Urgenţă prin care a fost amânată până în aprilie 2009 creşterea cu 50% a salariilor profesorilor, în contextul în care Executivul a adoptat, luni, o nouă OUG menită să amâne aceste creşteri.

Sursa: Realitatea TV

Niciun comentariu: