20 mai 2009

Informare FSLI

În data de 19.05.2009 a avut loc la sediul Ministerului Educației, Cercetării și Inovării o întâlnire între reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ, ai M.E.C.I. și cei ai structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale, având drept scop stabilirea principiilor care vor sta la baza descentralizării învățământului preuniversitar.
La această întâlnire, din partea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, au participat Simion Hancescu și Sorin Țiplea.
Prima problemă abordată a fost aceea de a stabili cine poate aproba înființarea și desființarea unităților de învățământ.
Grădinițele și școlile vor putea fi înființate și desființate de către consiliile locale, iar liceele și școlile post-liceale, de către consiliile județene, cu avizul, în ambele cazuri, a inspectoratului școlar.
Referitor la numirea inspectorului general, s-a propus ca aceasta să fie făcută de către M.E.C.I., în urma promovării unui concurs susținut la nivelul consiliului județean/ municipal București, pe baza unei metodologii elaborate de către M.E.C.I. Această problemă va fi definitivată cu ocazia următoarei întâlniri.
La propunerea reprezentanților FSLI, s-a acceptat ca toate aspectele care vizează procesul de descentralizare, să fie cuprinse în viitorul pachet legislativ al educației.


DEPARTAMENTUL COMUNICARE,
Claudia PUZDREA
București, 19.05.2009

Niciun comentariu: