19 iun. 2009

COMUNICAT FSLI

FEDERAŢIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂŢĂMÂNT
FEDERATION DES SYNDICATS LIBRES DE L’ENSEIGNEMENT
FREE TRADE UNION FEDERATION IN EDUCATION
R O M Â N I A
BUCUREŞTI, Bd. Regina Elisabeta, nr. 32, sect. 5, cod 050012
Tel. 4021 315 16 95, 315 78 70, Fax. 4021 312 58 37
http://www.fsli.ro/ fsli@upcmail.ro
COMUNICAT

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ respinge categoric oferta Ministerului Educaţieie, Cercetării şi Inovării privind modul de plată a personalului didactic care va participa la examenul naţional de bacalaureat. Nu putem fi de acord ca în acest an sumele să fie mai mici cu peste 50% faţă de cele plătite pentru examenul de bacalaureat din 2008.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ se delimitează de declaraţiile reprezentanţilor Federaţiei Educaţiei Naţionale din care reiese că federaţiile sindicale ar fi acceptat resemnate oferta ministerului.
Federaţia noastră nu acceptă ca membrii noştri de sindicat să fie umiliţi, primind pentru o activitate ce implică responsabilităţi majore, sume derizorii de 2 sau 4 lei, în condiţiile în care unii miniştri ai Cabinetului BOC - doamna Monica Iacob Ritzi şi domnul Adriean Videanu – cheltuie iresponsabil, în plină criză economică, sume exorbitante, prin organizarea de acţiuni festive sau prin acordarea de salarii de lux pentru personalul anumitor companii ale statului.
Considerăm că în situaţia în care examenul naţional de bacalaureat din această vară va fi afectat, prin neparticiparea personalului didactic, responsabilitatea revine în exclusivitate ministrului finanţelor, domnul Gheorghe Pogea şi Primului – Ministru, domnul Emil Boc, adevăraţii vinovaţi pentru bugetul insuficient al învăţământului.
PREŞEDINTE,
Aurel CORNEA
Bucureşti,
19 iunie 2009

Niciun comentariu: