2 iul. 2009

Adresa M.E.C.I neparticipare comisie de dialog social

Nr. 155/02.07.2009
Către,
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării,
Doamnei ministru Ecaterina Andronescu,

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ vă anunţă că reprezentantul nostru, membru al Comisiei de Dialog Social de la nivelul M.E.C.I., nu va participa astăzi la şedinţa acesteia.
Considerăm că nu este necesară prezenţa noastră, având în vedere faptul că Ordinul privind modul de plată a personalului didactic care a făcut parte din comisiile pentru organizarea şi desfăşurarea tezelor cu subiect unic la clasele a VII-a şi a VIII-a, a fost semnat de dumneavoastră într-o formă diferită decât cea negociată cu partenerii sociali, eliminând de la plată o parte a persoanelor implicate. De asemenea, pentru examenul naţional de bacalaureat din această vară, ministerul acordă personalului didactic participant la acesta sume derizorii, neacceptate de federaţia noastră.
Nu putem fi de acord cu proiectul Ordinului de aprobare a Normelor privind plata comisiilor de examen pentru concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, deoarece sumele prevăzute în acesta sunt mult diminuate faţă de cele acordate în anul 2008, în baza O.M.E.C.T. nr.3449/13.03.2008.
PREŞEDINTE,
Aurel CORNEA

Niciun comentariu: