3 aug. 2009

S-A CONSTITUIT GRUPUL DE LUCRU PENTRU DEZBATEREA CODULUI EDUCAȚIEI

Urmare a discuțiilor din cursul zilei de astăzi, 28.07.2009, cu doamna ministru Ecaterina Andronescu, va avea loc întâlnirea Grupului de Lucru pentru dezbaterea Codului Educației.
Prima ședință va avea loc joi, 30.07.2009, ora 10,00 la Complexul Studențesc Tei, str.Oltețului nr.30, București, urmând ca dezbaterile să continue în perioada imediat următoare.Din partea fiecărei organizații sindicale vor participa câte doi reprezentanți.
Titluri, capitole şi secţiuni
CODUL EDUCAŢIEI
PARTEA I – LEGISLATIVĂ
CARTEA I – EDUCAŢIA ŞI FORMAREA PROFESIONALĂ
TITLUL I – DISPOZIŢII GENERALE
TITLUL II – SISTEMUL NAŢIONAL DE ÎNVĂŢĂMÂNT
TITLUL III – ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
TITLUL IV – ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR
TITLUL V – ÎNVĂŢĂMÂNTUL MILITAR ŞI ÎNVĂŢĂMÂNTUL DE ORDINE ŞI SECURITATE PUBLICĂ
TITLUL VI – ÎNVĂŢAREA PE PARCURSUL ÎNTREGII VIEŢI (EDUCAŢIA PERMANENTĂ)TITLUL VII – EVALUAREA ŞI ASIGURAREA CALITĂŢII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT
TITLUL VIII – RECUNOAŞTEREA DIPLOMELOR ŞI CALIFICĂRILOR PROFESIONALE
Anexele TITLULUI VIII:Anexa 1: Lista activităţilor care nu intră sub incidenţa titlului
Anexa 2: Lista profesiilor reglementate în România
Anexa 3: Lista autorităţilor competente corespunzătoare fiecărei profesii reglementate în România
Anexa 4: Lista profesiilor reglementate în România care necesită cunoaşterea dreptului român
Anexa 5: Lista ciclurilor de formare profesională care au o structură specială (a)
Anexa 6: Lista ciclurilor de formare cu o structură specială (b)
TITLUL IX – ÎNVĂŢĂMÂNTUL PARTICULAR
TITLUL X – FORMAREA PROFESIONALĂ A ADULŢILOR
TITLUL XI – DEZVOLTAREA STRATEGICĂ A SISTEMULUI NAŢIONAL DE ÎNVĂŢĂMÂNT
TITLUL XII – DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE
CARTEA A II-A – STATUTUL PERSONALULUI DIDACTIC
TITLUL I – DISPOZIŢII GENERALE
TITLUL II – ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
TITLUL III – ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR
TITLUL IV – DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PERSONALULUI DIDACTIC, DE CONDUCERE, DE ÎNDRUMARE ŞI DE CONTROL
TITLUL V – DISTINCŢII ŞI PREMIITITLUL VI - RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ ŞI MATERIALĂ A PERSONALULUI DIDACTIC, DIDACTIC AUXILIAR, A PERSONALULUI DE CONDUCERE, DE ÎNDRUMARE ŞI DE CONTROL
TITLUL VII – PENSIONAREA PERSONALULUI DIDACTIC
TITLUL VIII – DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALECADRUL NATIONAL AL CALIFICĂRILOR
PARTEA A II-A – PROCEDURALĂ(listă orientativă)
I. REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR
II. METODOLOGIA PRIVIND STABILIREA CIFRELOR DE ŞCOLARIZARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR ŞI SUPERIOR
III. METODOLOGIA PRIVIND TRECEREA ELEVILOR DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL GIMNAZIAL ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL
IV. METODOLOGIA PRIVIND MIŞCAREA PERSONALULUI DIDACTIC DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
V. STANDARDE NAŢIONALE DE REFERINŢĂ PENTRU SPAŢIILE ŞCOLARE ŞI UNIVERSITARE
VI. STANDARDE NAŢIONALE DE REFERINŢĂ PRIVIND DOTĂRILE CU MATERIALE ŞI MIJLOACE DIDACTICE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
VII. STANDARDE NAŢIONALE DE REFERINŢĂ PRIVIND TEHNOLOGIA INFORMAŢIEI ŞI COMUNICĂRII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
VIII. STANDARDE NAŢIONALE DE REFERINŢĂ PRIVIND BIBLIOTECILE ŞCOLARE ŞI CENTRELE DE DOCUMENTARE ŞI INFORMARE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
IX. METODOLOGIA PRIVIND FINANŢAREA DIN FONDURI PUBLICE A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR
X. METODOLOGIA PRIVIND FINANŢAREA DIN FONDURI PUBLICE A ÎNVĂŢĂMÂNTULUI SUPERIORXI. METODOLOGIA PRIVIND EVALUAREA, AUTORIZAREA ŞI ACREDITAREA FURNIZORILOR DE EDUCAŢIE ŞI FORMARE PROFESIONALĂ
XI. METODOLOGIA PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA EVALUĂRILOR ŞI EXAMENELOR NAŢIONALE
XII. METODOLOGIA PRIVIND RECUNOAŞTEREA ŞI ECHIVALAREA STUDIILOR ŞI DIPLOMELOR
XIII. REGULAMENTE DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A INSTITUŢIILOR CONEXE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR
XIV. INFRACŢIUNI ŞI CONTRAVENŢII. SANCŢIUNI
XV. [LA DISPOZIŢIE]
XVI. [LA DISPOZIŢIE]
XVII. [LA DISPOZIŢIE]
XVIII. [LA DISPOZIŢIE]
XIX. [LA DISPOZIŢIE]
XX. [LA DISPOZIŢIE]
Sursa: Liviu Marian Pop

Niciun comentariu: