25 sept. 2009

Alianta bugetarilor - 24 septembrie 2009

ALIANŢA BUGETARILOR
alcătuită din:
Federaţia Naţională a Sindicatelor „ALMA MATER”,
Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET”,
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ,
Federaţia „SANITAS” din România,
Alianţa Sindicatelor „SED-LEX”,
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică „PUBLISIND”,
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor,
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual,
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Locală şi Centrală din România „COLUMNA”,
Federaţia Naţională a Sindicatelor Libere Tehnic-Economic-Administrativ din unităţile sanitare şi balneare din România,

întrunită în şedinţă în data de 24.09.2009, a stabilit următoarele:

Reprezentanţii din organizaţiilor teritoriale afiliate la federaţiile sindicale componente ale Alianţei Bugetarilor se vor întâlni în cursul zilei de luni, 28.09.2009, pentru organizarea acţiunilor de protest din data de 30.09.2009 şi a grevei generale din data de 05.10.2009;
În data de 01.10.2009 se vor organiza conferinţe de presă, atât la nivel central, cât şi la nivel local, la care vor fi prezentate revendicările comune ale Alianţei, precum şi revendicările specifice ale organizaţiilor sindicale;
La pichetarea sediilor centrale din Bucureşti ale PSD şi PDL, fiecare federaţie sindicală va participa cu 10-15 persoane, pentru fiecare sediu, iar pentru pichetarea sediilor celor două partide din reşedinţele de judeţ, vor participa din partea tuturor organizaţiilor sindicale implicate, minim 50 de persoane, pentru fiecare sediu;
Fiecare federaţie componentă a Alianţei Bugetarilor, cu excepţia federaţiilor sindicale din învăţământ, va preciza, printr-o adresă pe care o vor transmite în teritoriu, faptul că pentru greva generală din 05.10.2009 se solidarizează cu greva generală declanşată de federaţiile sindicale din învăţământ.
Notă: Coordonarea secretariatului tehnic central al Alianţei Bugetarilor va fi asigurată de Simion Hancescu, prim-vicepreşedinte al F.S.L.I., care poate fi contactat la telefon: 0744628263, sau prin e-mail : simion_hancescu@yahoo.com .
Secretariatul Tehnic Central al Alianţei Bugetarilor

Niciun comentariu: