9 sept. 2009

COMUNICAT SLIPC - actiuni de protest

SLIPC, analizând situaţia creată în învăţământ prin asumarea unei legi a educaţiei al cărei text care nu ţine cont de negocierile din august cu sindicatele şi a unei legi a salarizării unitare care situează cadrele didactice la periferia grilei de salarizare, a hotărât declanşarea unor acţiuni de protest care vor debutaAldin luni 14 septembrie la deschiderea anului şcolar. SLIPC sfătuieşte membrii de sindicat să nu participe la manifestările festive ocazionate de deschiderea anului şcolar, la care vor fi prezenţi politicieni.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET” a trimis deja un apel de bun simţ oamenilor politici, în termeni de o tristeţe fără precedent în istoria recentă a învăţământului românesc. “Sugerăm tuturor reprezentanţilor clasei politice să nu se prezinte în faţa oamenilor şcolii, cu prilejul deschiderii anului şcolar, pentru a le vinde din nou iluzii prin luările de cuvânt. În locul cuvântărilor sterile, politicienii pot să folosească constructiv acest timp liber, ca să analizeze cu responsabilitate legile pentru care Guvernul îşi angajează răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi să găsească soluţii care să evite, atât degradarea iremediabilă a statutului social al cadrului didactic, cât şi prăbuşirea sistemului naţional de învăţământ.”
SLIPC şi-a mandatat preşedinta, doamna prof. Lucia Maria Cojocaru, vicepresedinta a FSLI, la Colegiul liderilor din 9 septembrie să ceară FSLI să-şi retragă semnătura de pe Acordul semnat cu Guvernul în data de 6 mai 2009, întrucât prevederile acestuia au fost deja încălcate punctual. Nici plata integrală a salariilor până la finele anului 2009 nu este asigurată, nici Comisia de monitorizare pentru evaluarea modului în care se realizează investiţiile în educaţie nu a fost constituită, iar punctul 5 al Acordului potrivit căruia cadrele didactice trebuiau să fie plasate spre vârful ierarhiei în grila de salarizare a fost încalcat grosolan. Am primit deja de la federaţie comunicatul referitor la decizia de retragere a semnăturii.
Marţi, 15 septembrie, concomitent cu pichetarea de la Bucureşti, SLIPC organizează o pichetare a Prefecturii, finalizata cu înmânarea unui memoriu către prefectul judeţului Cluj. Membrii de sindicat vor purta sigla SLIPC în zilele pichetării Parlamentului, atât cît vor dura dezbaterile, dar şi la începerea anului şcolar, pe 14 septembrie. Ne gandim că în felul acesta, în zi de sărbătoare creştinească, să înălţăm putin crucea nevoinţei dăscălesti, pentru cine mai vrea s-o vadă si să spunem în gând glasul 1 al troparului „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău”, că de la politicieni nicio speranţă nu mai avem.

NOTA: Rugam liderul de sindicat sa aduca la cunostinta membrilor grupei sindicale continutul prezentului comunicat si sa-l afiseze la tabla de corespondenta din unitate.
Pentru reusita pichetarii Prefecturii din data de 15 septembrie, liderii sunt rugati sa fie prezenti, fara exceptie, la sediul SLIPC, cu sigla in piept, la orele 10.30.


PREZIDIUL S.L.I.P.C.
PRESEDINTE, Prof. Lucia Cojocaru
VICEPRESEDINTI, inst. Vioara Temian
Prof. Tarta Grigore

Un comentariu:

Anonim spunea...

In sfarsat si judetul nostru s-a trezit! Bravo liderilor de sindicat. Sper sa nu cedam pana nu ne castigam drepturile.