30 oct. 2009

Comunicat Alianta Bugetarilor 30.10.2009

ALIANŢA BUGETARILOR alcătuită din:
Federaţia Naţională a Sindicatelor „ALMA MATER”,
Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „SPIRU HARET”,
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ,
Federaţia „SANITAS” din România,
Alianţa Sindicatelor „SED-LEX”,
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Publică „PUBLISIND”,
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor,
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual,
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Locală şi Centrală din România „COLUMNA”,
Federaţia Naţională a Sindicatelor Libere Tehnic-Economic-Administrativ din unităţile sanitare şi balneare din România;
Federaţia Naţională a Ziariştilor de la AGERPRES
Federaţia „UNITESA” a personalului fără normă didactică din învăţământul superior,
întrunită în şedinţă în data de 29 octombrie 2009 a hotărât suspendarea acţiunilor de protest care urmau să se desfăşoare în perioada următoare,cu excepţia celei de neimplicare a salariaţilor din sectorul bugetar la organizarea alegerilor prezidenţiale din acest an.
Această decizie se justifică, având în vedere atât contextul economic şi politic din România, cât şi hotărârea Curţii Constituţionale de a amâna, pentru data de 9 decembrie 2009, dezbaterea obiecţiilor de neconstituţionalitate referitoare la Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi Legea privind reorganizarea unor autorităţi şi instuţii publice şi raţionalizarea cheltuielilor din instituţiile publice.
Alianţa Bugetarilor se declară echidistantă faţă de partidele politice şi reaminteşte că a fost constituită în scopul de a renegocia Legea salarizării unitare, de a stopa disponibilizările în sectorul bugetar şi de a determina guvernanţii să renunţe la trimiterea angajaţilor bugetari în concediu fără plată, timp de zece zile.
Secretariatul Tehnic Central al Alianţei Bugetarilor
Bucureşti,
30.10.2009

Niciun comentariu: