24 dec. 2010

SARBATORI FERICITE !




Fie ca naşterea domnului ISUS HRISTOS
să vă umple sufletele de lumină, sănătate,
fericire, de tot binele din lume
şi să deschidă poarta spre un
An Nou plin de bucurii şi impliniri!
LA MULŢI ANI!

Biroul Operativ al
Sindicatului Liber al Invatamantului
Preuniversitar Clujean

21 dec. 2010

LEGEA NR. 263 / 2010 privind sistemul unitar de pensii publice

LEGE privind sistemul unitar de pensii publice promulgata prin Decret nr. 1224/2010, publicata in Monitorul Oficial 852 din 20 decembrie 2010
ANEXE

Sursa: http://www.cdep.ro/

LEGEA EDUCAȚIEI NAȚIONALE ȘI LEGEA SALARIZĂRII UNITARE

OUG 113 / 2010


Guvernul a emis recent O.U.G. 113/2010 conform căreia drepturile salariale câştigate în instanţă până la data de 31 decembrie 2010 vor fi acordate, eşalonat, în perioada 2012-2014, respectiv 34%-2012; 33%-2013; 33%-2014.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că această O.U.G. este o nouă dovadă a dispreţului pe care îl manifestă Guvernul României faţă de lege şi salariaţi. Este o nouă lovitură pentru angajaţii statului care mai sperau că, prin justiţie, vor recupera o parte din drepturile salariale care le-au fost tăiate în mod ilegal.

„Într-un stat de drept o sentinţă judecătorească trebuie pusă în aplicare imediat, nu amânată până când Guvernul va fi în stare să găsească soluţii prin care să acorde drepturile salariale. Nu este exclusă nici posibilitatea ca Executivul să mai amâne încă o dată aceste termene. În condiţiile în care Guvernul s-a lăudat că în 2010 au crescut substanţial încasările la bugetul de stat, comparativ cu anii trecuţi, ne întrebăm de ce nu s-a revenit la salariile din luna iunie 2010 şi de ce a fost nevoie de o astfel de ordonanţă prin care să amâne plăţile? Răspunsul este unul singur: actuala Putere ori minte, ori fură din salariile celor 1,3 milioane de bugetari, ” a declarat Simion Hancescu, preşedinte Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ.

CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ UNIC LA NIVEL NAŢIONAL PE ANII 2011-2014

Încheiat conform art. 10 şi 11 din Legea nr. 130/1996, republicată, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei cu nr. ______
Click AICI pentru a descarca CCMUN 2011-2014

15 dec. 2010

Guvernul calcă în picioare salarizarea bugetarilor

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ nu este de acord cu angajarea răspunderii guvernamentale pe Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi nici pe cea privind salarizarea în 2011 a acestei categorii de personal.
F.S.L.I. atrage atenţia opiniei publice că Guvernul României încalcă orice formă de dialog social şi tratează cu dezinteres problema salariilor din sistemul public. Ţinând cont de importanţa acestor acte normative şi de efectele pe care le produc în rândul a 1,3 milioane de bugetari, cele două legi ar fi trebuit să fi adoptate prin dezbatere parlamentară. Guvernul calcă în picioare prevederile Legii 118/2010, potrivit căreia după 31 decembrie 2010 bugetarii ar fi trebuit să revină la salariile din luna iunie(înainte de reducerea cu 25%), lucru cerut şi de Curtea Constituţională a României. Reamintim faptul că majorarea de 15% propusă pentru anul 2011 reprezintă, de fapt, o scădere de 1% dacă ţinem cont de rata inflaţiei şi de faptul că premiul anual aferent anului 2010, nu se mai acordă.
Legea cadru de salarizare este făcută doar pentru clientela politică, lucru demonstrat de poziţionarea “şefilor” în partea superioară a grilei de salarizare. Deşi reprezintă domenii cheie pentru o ţară care aspiră spre o dezvoltare durabilă, angajaţii din educaţie, cercetare şi sănătate au primit doar „resturi” salariale.
“Guvernul nu face altceva decât să îşi bată joc de peste un million de salariaţi. Promovarea acestei legi prin angajarea răspunderii guvernamentale nu demonstrează decât un singur lucru: graba unui Guvern iresponsabil, pentru a da raportul în faţa Fondului Monetar Internaţional că a reuşit să pună în aplicare măsurile de austeritate. În realitate, în spatele acestor tăieri sunt ascunse interesele de partid, în funcţie de care sunt împărţiţi banii în această ţară”, a declarat Simion Hancescu, preşedinte F.S.L.I.
Pentru mai multe detalii:
Simion Hancescu, preşedinte F.S.L.I., 0722.779.716
Marilena Gheorghiţă, Departament Comunicare, 0728.999.847

14 dec. 2010

FSLI cere elaborarea unui act normativ prin care să fie interzis comerţul cu plante etnobotanice

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ care reprezintă interesele a aproximativ 200 de mii de membri, solicită Guvernului României să ia de urgenţă măsurile necesare prin care să fie interzisă, cu desăvârşire, comercializarea produselor etnobotanice în ţara noastră, prin adoptarea unei hotărâri de Guvern. De asemenea, cerem şi Parlamentului României să voteze un proiect legislativ prin care se poate pune capăt unui act de distrugere în masă.

Potrivit celui mai recent Raport Naţional privind Situaţia Drogurilor 2010, în cursul anului trecut peste 1300 de persoane, majoritatea tineri, au ajuns la spital din cauza intoxicaţiilor grave cu plante etnobotanice, iar în primele 6 luni ale anului 2010 s-au înregistrat peste 200 de cazuri. Acestea sunt însă doar datele oficiale pentru că, în realitate, numărul celor care apelează la magazinele de etnobotanice este mult mai mare. În plus, consumatorii ajung doar în ultimul stadiu la spital, iar medicii fac eforturi mari pentru a-i ajuta pe dependenţi să renunţe la acest viciu care poate cauza moartea.

În acest context, FSLI consideră că întreaga societate este responsabilă de efectele acestui fenomen necontrolat de autorităţile statului şi trebuie să se mobilizeze pentru a preveni aceste situaţii.

Îngrijorător este faptul că majoritatea consumatorilor sunt tinerii de 14-16 ani şi suntem revoltaţi că multe dintre aceste magazine care vând iluzii şi distrug vieţi sunt amplasate în apropierea unităţilor de învăţământ. Din păcate, doar în câteva oraşe autorităţile locale au luat măsura închiderii acestor centre de comercializare, care pun în pericol viaţa copiilor.

F.S.L.I. consideră că substanţele etnobotanice reprezintă un atentat la sănătatea cetăţenilor şi contribuie la distrugerea unor vieţi. Ne întrebăm care este diferenţa între vânzarea de droguri şi comercializarea acestor produse, dacă şi unele şi altele au acelaşi efect devastator asupra vieţii umane? Nu înţelegem lipsa de reacţie a autorităţilor statului care permit un astfel de comerţ şi ne întrebăm dacă, potrivit Constituţiei României, o astfel de activitate nu constituie un atac la siguranţa naţională?

În condiţiile de faţă nu putem să credem decât că Guvernul României face un troc prin care bugetul statului câştigă bani din taxele şi impozitele aplicate acestui comerţ, în defavoarea unor tineri care îşi pun viaţa în pericol.

Facem apel la părinţi şi elevi să ni se alăture în lupta împotriva comercializării şi consumului de substanţe halucinogene, pentru a putea împreună să oprim acest flagel şi să oferim tinerilor dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică, garantate prin Constituţie.

Contact:

Simion Hancescu, preşedinte F.S.L.I., 0722.779.716

Marilena Gheorghiţă, Departament Comunicare, 0728.999.847

Traian Băsescu aruncă incompetenţa Guvernului pe umerii dascălilor

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu privind calitatea educaţiei din România, un atac la adresa cadrelor didactice şi a sindicatelor care le reprezintă. Astfel de declaraţii nu mai sunt o noutate pentru noi, întrucât domnul preşedinte şi-a făcut un obicei din a arunca cu noroi în sistemul de învăţământ, doar pentru a masca greşelile şi nepăsarea Guvernului pe care îl protejează.

Rezultatele slabe ale elevilor, despre care a vorbit preşedintele Traian Băsescu, nu sunt cauzate de carenţele actualei legi a învăţământului, ci de faptul că miniştrii Educaţiei nu au fost în stare să adapteze programele şcolare la noile cerinţe europene.

Cum îşi explică şeful statului faptul că în timpul celor două mandate ale sale, la conducerea Ministerului Educaţiei s-au perindat cinci miniştri, care au propus trei proiecte de lege şi abia acum consideră că România are nevoie urgentă de o lege a educaţiei? Cine l-a oprit pe domnul preşedinte să le impună miniştrilor, care au provenit din partidul pe care îl conduce din umbră, să ia măsurile pentru îmbunătăţirea calităţii actului educaţional?

Cum îşi imaginează preşedintele că se poate face un învăţământ de calitate, cu şcoli care mai funcţionează în condiţii insalubre, elevi nevoiţi să parcurgă pe jos distanţe mari, pentru că nu le este asigurat transportul şi cadre didactice care nu se pot întreţine din salariile de mizerie pe care le primesc? Toate acestea au o cauză: educaţia din România a fost întotdeauna subfinanţată, acest domeniu primind anual, în mod constant, în jur de 3% din PIB. Preşedintele ţării trebuie să înţeleagă faptul că nu putem avea calitate în educaţie, fără dascăli bine plătiţi. Această problemă s-ar fi putut rezolva dacă s-ar aplica Legea 221/2008, promulgată de Traian Băsescu care a argumentat că angajaţii din educaţie nu pot face performanţă fără salarii motivante.

Pentru mai multe detalii:

Simion Hancescu, preşedinte F.S.L.I., 0722.779.716

Marilena Gheorghiţă, Departament Comunicare, 0728.999.847

GUVERNUL CALCA IN PICIOARE SALARIZAREA BUGETARILOR


29 nov. 2010

Proiectul de Lege privind Codul Dialogului Social

Pe site-ul ministerului muncii este postat in dezbatere publica pana in 5.12.2010 Proiectul de Lege privind Codul Dialogului Social.
Un proiect care va abroga :
a) Legea nr.54/2003 – legea sindicatelor,
b) Legea nr.168/199 – legea privind soluţionarea conflictelor de muncă,
c) Legea nr.356/2001 – legea patronatelor
d) Legea nr. 130/1996- legea privind contractului colectiv de muncă,
e) Legea nr.109/1997 – legea Consiliului Economic şi Social
f) H.G. nr.369/2009 – privind comisiile de dialog socialModificarile de continut si impactul acestora asupra miscarii sindicale care trebuie sa apere interesele profesionale, sociale si economice ale membrilor ramane sa le analizam impreuna.
Cert este ca se incearca de catre Guvern sa depersonalizeze miscarea sindicala si tot ce tine de aprararea angajatilor din Romania. Inca o modalitate dupa denigrarea liderilor si toate celelalte masuri impotriva miscarii sindicale.

26 nov. 2010

Noi disponibilizări în educaţie, prin uşa din dos, cu încălcarea legii

Potrivit semnalelor pe care le avem de la liderii organizaţiilor sindicale, afiliate Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, inspectorii şcolari fac presiuni asupra directorilor de unităţi de învăţământ ca, în anul şcolar viitor, să comaseze clasele care au efective mai mici de elevi. În acest moment, o clasă are maximum 25 de elevi la învăţământul primar şi 30 de elevi la gimnaziu şi liceu. Comasarea se va face fără respectarea numărului maxim de elevi, prevăzut de lege. Astfel, se va ajunge la clase cu aproximativ 30 de elevi la învăţământul primar şi 35 de elevi la gimnaziu şi liceu.
Măsura va fi pusă în aplicare, deşi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu a afirmat, de nenumărate ori, că nu va accepta clase mai mari decât cele prevăzute de lege.
F.S.L.I. este de părere că se încearcă reducerea normelor didactice, de fapt, o formă mascată de a face noi disponibilizări în sistemul de învăţământ. O altă consecinţă este scăderea calităţii procesului instructiv-educativ.
Probleme sunt şi la grădiniţe, unde grupele cu program prelungit sunt transformate în grupe cu program normal, desfiinţându-se posturi de educatoare. Măsura nu afectează doar cadrele didactice ci şi părinţii şi copiii.
„Ministerul Educaţiei nu face altceva decât să pună în aplicare un nou plan de disponibilizări, prin uşa din dos, fără să respecte legea. Acesta este şi motivul pentru care directorii de şcoli nu au primit nicio notă scrisă din partea inspectoratelor, ci doar comenzi verbale pentru comasarea claselor de elevi. F.S.L.I. cere ministrului Educaţiei o întâlnire de urgenţă pentru a clarifica aceste probleme.”

Contact:
Simion Hancescu, preşedinte FSLI, 0722.779.716
Marilena Gheorghiţă, Departament Comunicare FSLI, 0728.999.847

25 nov. 2010

24 nov. 2010

Comunicat de presa SLIPC

Teroarea comasărilor

SLIPC protestează împotriva hotărârii preliminare a ISJ Cluj, pronunţată la întâlnirea cu directorii de şcoli azi, 23.11.2010, de comasare începând de la 1 septembrie 2011 a următoarelor unităţi de învăţământ de pe raza judeţului: Şcoala nr.2 Gherla, Centru Scolar pentru Educatie Incluziva, Grupul Şcolar Material Rulant Unirea, Liceul Sanitar Victor Babeş, Colegiul Economic Iulian Pop, Liceul Teoretic Brassai Samuel, ultimele din Cluj-Napoca.
Pretextele invocate au fost următoarele. Toate aceste unităţi de învăţământ funcţionează în clădiri retrocedate, Consiliile Locale, respectiv Consiliul Judeţean Cluj, nu pot suporta contravaloare chiriei, iar finanţarea per elev la aceste şcoli este deficitară deoarece se face tot timpul prin redistribuire de fonduri.
Consecinţa reală a acestor comasări este desfiinţarea unor şcoli şi licee cu tradiţie, precum Liceul Victor Babeş, brand în profil sanitar, singurul dn judeţ, care se va muta la Colegiul Tehnic Ana Aslan, ca să cedeze locaţia Liceului Teoretic Samuel Brassai, alungat de unitarieni în vecini. Se desfiinţează astfel încă un liceu românesc, în locaţia căruia a funcţionat şi şcoală postliceală pentru cadre medicale medii, ireproşabil pregătite şi care lucrează şi azi în clinicile din municipiu. Colegiul Economic Iulian Pop, şcoală cu renume, de asemenea un brand, a mai fost comasat cu fostul Liceu Comercial, cu profil unic de asemenea, de pe strada Decebal. O fi renunţat domnul preşedinte Băsescu la ideea că ospătarii şi bucătarii sunt urgenţele de formare pe piaţa ocupaţională a României? Noua locaţie a Colegiului Economic nu va fi la doi paşi ca în cazul privilegiatului liceu Brassai, ci la distanţă de osândă, tocmai la Colegiul Tehnic Napoca, în Mănăştur. Grupul Şcolar Unirea, şcoală cu o vechime de 36 de ani, a mai fost comasat cu Liceul 16 Februarie. Actualmente adăposteşte în locaţia sa o filială a CCD Cluj, Centrul de documentare şi formare profesională, ateliere auto acreditate, agenţi economici care au investit în clădirea pentru a cărei reabilitare, dotare şi modernizare şi statul roman a contribuit cu 340 mii eruro. Noua lui locaţie aminteşte de tăierea în bucăţi a voievozilor neascultători de altădată. O parte din elevi vor merge la Grupul Şcolar Industrial Tehnofrig, alţii la Colegiul Tehnic Edmond Nicolau, alţii la Colegiul Tehnic de Transporturi Transilvania. Culme a gândirii manageriale a decidenţilor ISJ, acest grup şcolar cu dotare tehnică şi bază de training unice în municipiu va găzdui elevii Liceului de Muzică Sigismund Toduţă, care nici măcar nu pot folosi sălile de clasă de aici, necorespunzătoare pentru un liceu de muzică. Va fi nevoie de alte investiţii pentru compartimentarea sălilor de clasă şi pentru îmbunătăţirea acusticii. La noi ca la nimeni. Renunţăm la o logistică formată cu dificultăţi de-a lungul deceniilor şi îi trimitem pe viitorii muzicieni ai Clujului să înveţe într-un loal impropriu. Probabil în speranţa că vor renunţa la cariera muzicală şi se vor face lăcătuşi. Centrul Scolar pentru Educatia Incluziva, unitate înfiinţată în anul 1929, are 159 de elevi din care 129 prezintă deficienţe grave şi handicap sever, inclusiv 48 de copii autişti care necesită un tratament deosebit. Ce vor face aceşti copii în noua locaţie de la Grupul Şcolar de Arte şi Meserii Samus, unde sunt copii cu altfel de dificienţe şi de alte vârste? Convieţuirea lor dificilă va împieta asupra efortului cadrelor didactice şi medicale de a corecta deficienţele de care suferă. Ne punem singuri beţe-n roate tocmai într-un domeniu în care societatea s-ar cuveni să demonstreze generozitate. Să nu uităm de Şcoala nr. 2 Gherla, care trebuie să-şi mute copiii români la Şcola nr. 1, pentru ca să poată rămâne copiii etnicilor maghiari nestingheriţi, într-un apartheid şcolar anacronic şi dăunător pentru ei înşişi. Desigur, pentru elevii maghiari o şcoală poate obţine personalitate juridică la un număr mai mic de 100, pe când şcolile care găzduiesc copiii populaţiei majoritare, trebuie să aibă peste 300, ca ilustrare a principiului asigurării egalităţii de şanse.
Din experienţa de până acum, comasările în mediul rural nu aduc economii reale la buget, în schimb favorizează un centralism şcolar exagerat, grevează exploatarea specificul local atât de util în formarea unui tânăr, înstrăinează copilul prin împuţinarea timpului petrecut în famile şi în comunitatea în care s-a născut. Comasările în mediul urban au consecinţe şi mai grave. Dispar în municipii şi oraşe tocmai acele centre de tradiţie şi izvoare de performanţă care dau vigoare intelectuală comunităţilor. Se promovează astfel un genocid cultural al cărui singur şi meschin scop este să se închidă gura prea ascuţită a profesorilor de liceu care trebuie să înveţe că au un stăpân.
Deşi avem experienţa tristă din februarie anul trecut când ISJ a refuzat să discute cu partenerii sociali problema celor 21 de şcoli ce urmau a fi comasate antrenând desfiinţarea a sute de posturi de cadre didactice, noi vom urma calea legală şi firească a dialogului şi vom propune ISJ din nou o comisie paritară pe tema noilor comasări. În acest scop, aşteptăm reacţiile directorilor şi ale profesorilor din şcolile vizate şi nu în ultimul rând ale părinţilor elevilor, pentru a orienta discuţia pe detalii referitoare în primul rând la soarta personalului angajat, dar şi la situaţia elevilor şi a patrimoniului şcolar din unităţile ce urmează a fi restructurate. Scopul nostru nu este de a inflama un scandal inutil, ci de a evita gafe precum cele produse anul trecut, precum pierderea unor proiecte europene de milioane de euro pe considerentul unor economii iluzorii, eludarea specificului şcolilor vocaţionale, dezafectarea unor localuri recent renovate, supradimensionarea programului zilnic şi reducerea randamentului la învăţătură al elevilor puşi să facă naveta, încălcarea unor principii ergonomice elementare, chiar apariţia unor riscuri şi pericole legate de sănătatea elevului mic, cheltuielile suplimentare din partea părinţilor etc. Toate aceste considerente trebuie luate în discuţie cu toată responsabilitatea, de la caz la caz. Sperăm să găsim înţelegere la oamenii de onoare ai ISJ care nu sacrifică comenzii politice interesul învăţământului.


Prof. Lucia Maria Cojocaru,
Preşedinte S.L.I.P.C.

23 nov. 2010

Mediafax - MJ, nemulţumit de soluţii ale instanţelor date în litigiile privind reducerile bugetare

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Ministerul Justiţiei este nemulţumit de soluţiile instanţelor din litigiile privind reducerile bugetare şi acordarea de drepturi salariale, astfel că a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să facă evaluări referitoare la respectarea de către judecători a deciziilor Curţii Constituţionale.
"Ministerul Justiţiei a solicitat CSM evaluări cu privire la respectarea de către instanţe a caracterului obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale în contextul soluţionării litigiilor care pun în discuţie dispoziţiile Legii 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi ale OUG 71/2009 referitoare la plata unor sume prevazute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar", informează, luni, Biroul de presă al MJ.
Comunicatul MJ vine după ce Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) a solicitat public demisia secretarului de stat Lidia Barac, informând-o, "totodata, despre demersul UNJR în vederea sesizării Inspecţiei Judiciare cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare reglementate de articolul 99, litera b, din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor şsi procurorilor şi cu privire la încălcarea Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor".
"Demersul UNJR este urmarea faptului că doamna judecător Lidia Barac, în calitate de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei, a considerat oportun să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii în vederea declanşării verificărilor prevazute de articolului 45, alineatul 1, din Legea 317/2004 prin intermediul Inspecţiei Judiciare în legătură cu pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti prin care au fost înlăturate de la aplicare dispoziţiile Legii 118/2010, aplicându-se direct Convenţia Europeană a Drepturilor Omului", arată uniunea, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.
În replică, Ministerul Justiţiei arată că nu s-a substituit CSM exercitându-şi atribuţiile legale şi rolul său constituţional de a veghea la respectarea supremaţiei legii în România, rol atribuit inclusiv prin prevederile art.2 şi art.5 din HG 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei potrivit cărora: "Ministerul contribuie la buna funcţionare a sistemului judiciar şi la asigurarea condiţiilor înfăptuirii justiţiei ca serviciu public, apărarea ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti".
Ministerul Justiţiei afirmă că are dreptul de a sesiza CSM - Serviciul Inspecţiei Judiciare, drept conferit de art. 45 (1) din Legea 317/2004 care arată că: „Orice persoană interesată, inclusiv conducătorii instanţelor sau ai parchetelor, poate semnala Inspecţiei judiciare aspecte în legătură cu activitatea ori conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, cu încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori cu săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare". Acelaşi drept este statuat şi de art. 97 din Legea 303/2004 în care se arată: "Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare".
Totodată, Ministerul Justiţiei subliniază faptul că nu poate fi obstrucţionat în exercitarea dreptului său legal de a solicita efectuarea de verificări de către Inspecţia CSM, iar Consiliul şi Inspecţia Judiciară au obligaţia de a efectua verificările solicitate, cu respectarea tuturor rigorilor impuse de lege şi deontologie, inclusiv a celor privind confidenţialitatea unor proceduri impuse procedurilor în curs.
Potrivit MJ, principiul independenţei judecătorului este în directă legătură cu limitele constituţionale ale puterii judecătoreşti. Asociaţiile profesionale ale magistraţilor sunt datoare să promoveze supremaţia legii, statul de drept, separaţia puterilor în stat, iar principiul fundamental prevăzut de art. 16 (2) din Constituţia României care statuează că "Nimeni nu este mai presus de lege" se aplică tuturor cetăţenilor, autorităţilor şi instituţiilor, conchide ministerul.
Solicitarea MJ către CSM vine după ce presa a semnalat mai multe procese, printre care şi cel în care Tribunalul Călăraşi a decis că reţinerea a 25 la sută din indemnizaţia de concediu în cazul profesorilor este ilegală, astfel că autorităţile locale sunt obligate să restituie sumele aferente.
Sindicatul Liber din Învăţământ Călăraşi, afiliat la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), a demonstrat în instanţă că reţinerea a 25 la sută din indemnizaţia de concediu este ilegală, prin urmare, autorităţile locale sunt obligate să restituie sumele aferente membrilor de sindicat din Călăraşi cărora li s-au reţinut aceşti bani, se arată într-un comunicat din 12 noiembrie al FSLI.
"Decizia Tribunalului Călăraşi confirmă faptul că Legea 118/2010, prin care Guvernul a redus veniturile cu 25 la sută, începând cu data de 1 iulie 2010, este una abuzivă. FSLI şi-a exprimat această poziţie încă de la punerea în aplicare a acestei legi", apreciază federaţia.
Procese similare sunt în derulare şi în alte judeţe, unde FSLI are organizaţii sindicale afiliate. "Sentinţa obţinută la Tribunalul Călăraşi a creat, astfel, un precedent şi sperăm ca restul proceselor din ţară să primească sentinţe similare", precizează FSLI.
Într-un alt proces, magistraţii Tribunalului Vâlcea au decis că reducerea salariilor cu 25 la sută în cazul a şase funcţionari de la Primăria Voineasa şi a doi judecători de la Judecătoria Bălceşti care au contestat în instanţă decizia de diminuare a salariilor este ilegală, astfel că cele opt persoane ar urma să îşi primească banii înapoi.
Judecătorii Tribunalului Vâlcea şi-au motivat decizia prin faptul că diminuarea reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate conform Convenţiei Drepturilor Omului.
Pe rolul Tribunalului Vâlcea mai sunt alte zece dosare care se referă la ilegalitatea măsurii de reducere a salariilor cu 25 la sută.
Decizia Tribunalului Vâlcea conform căreia reducerea salariilor cu 25% este ilegală va fi atacată la instanţele superioare, dar nu poate opri aplicarea legii în condiţiile în care Curtea Constituţională a decis deja că actul normativ este constituţional, potrivit premierului Emil Boc.
"Decizia Curţii Constituţionale privind Legea de reducere a salariilor este de constituţionalitate. O decizie judecătorească a unei instanţe nu poate opri aplicarea legii, iar această decizie va fi atacată la instanţele superioară, nefiind definitivă", a spus, în 12 noiembrie, Emil Boc.
Solicitat de jurnalişti să comenteze motivarea Tribunalului, potrivit căruia diminuarea salarială reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate conform Convenţiei Drepturilor Omului, premierul a răspuns : "Dar când patronii dumneavoastră au fost obligaţi să vă taie salariile au încălcat drepturile omului ?".

18 nov. 2010

Angajaţii din învăţământ ar putea rămâne fără bani, de sărbători

Guvernul sacrifică şi în acest an sistemul de învăţământ. Potrivit proiectului de rectificare bugetară pentru anul 2010, fondul de salarii pentru învăţământul preuniversitar a fost redus cu 247.112. 000 lei. De la începutul anului, bugetul de salarii pentru angajaţii din învăţământ a fost redus cu 1, 3 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că plata integrală a salariilor este pusă în pericol pentru luna decembrie 2010.

Potrivit aceluiaşi proiect de act normativ, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului va pierde 40 de milioane de lei.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că diminuarea bugetului, alocat iniţial sistemului de învăţământ, demonstrează un dezinteres total din partea Guvernului faţă de angajaţii din învăţământ, elevi, şcoli.

“Decizia Guvernului de a reduce fondurile destinate cheltuielilor de personal este revoltătoare. Există riscul major ca salariaţii din învăţământ să rămână fără bani, chiar de sărbători, pentru că sumele alocate salariilor pentru luna decembrie sunt mai mici cu 24%, faţă de cât ar fi nevoie. Este dureros ceea ce se întâmplă în acest moment şi Guvernul dă, încă o dată, dovadă de dispreţ faţă de această categorie profesională”, a declarat Simion Hancescu, preşedinte F.S.L.I.

Simion Hancescu, preşedinte F.S.L.I.

Marilena Gheorghiţă, Departament Comunicare F.S.L.I.

Majorarea de 15% a salariilor în 2011, doar praf în ochii bugetarilor

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ îşi exprimă nemulţumirea faţă de prevederile Legii de salarizare a bugetarilor din 2011. Proiectul de act normativ a fost negociat astăzi, 18 noiembrie 2010, între reprezentanţii organizaţiilor sindicale şi cei ai patronatelor cu secretarul de stat din cadrul Ministerului Muncii, Valentin Mocanu.

“Majorarea salarială de 15%, anunţată de Executiv este, de fapt, o indexare şi va acoperi doar rata inflaţiei estimată la 8% în 2011 şi pierderea celui de-al 13-lea salariu, care înseamnă alte 8 procente din veniturile angajaţilor din învăţământ. Practic, salariaţii din învăţământ nu primesc nici un ban în plus iar veniturile lor vor rămâne, ca şi în acest an mai mici cu 25% faţă de luna iunie 2010”, a declarat Simion Hancescu, preşedinte F.S.L.I.

F.S.L.I. a solicitat, în cadrul negocierilor purtate astăzi acordarea unui premiu de performanţă, anual, care să se acorde în învăţământul preuniversitar, după modelul celui propus în învăţământul superior.

Simion Hancescu, preşedinte F.S.L.I.

Marilena Gheorghiţă, Departament Comunicare F.S.L.I.

Interesele de grup ale actualei Puteri sunt mai presus de lege!

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ este revoltată de intenţia Guvernului Boc de a promova Legea Educaţiei Naţionale, prin angajarea răspunderii, după ce Curtea Constituţională a decis că această procedură este neconstituţională. Prin intenţia exprimată, primul ministru al României, Emil Boc, demonstrează, încă o dată, că pentru Executiv interesele de grup din interiorul coaliţiei de guvernământ sunt mai presus de lege.
Reamintim primului ministru şi ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, că Legea Educaţiei Naţionale este o lege extrem de importantă pentru viitorul României, care produce efecte pe termen lung, atât pentru elevi şi părinţi, cât şi pentru angajaţii din sistem. Tocmai de aceea F.S.L.I. îi cere actualei Puteri să nu îşi bată joc de educaţia României şi să accepte ca L.E.N. să fie adoptată după ce va fi dezbătută şi în Senatul României.
Guvernul Boc demonstrează, prin atitudinea sa, că în România se încalcă principiul constituţional al separării puterilor în stat, ceea ce ne determină să afirmăm că ne îndreptăm către un regim dictatorial. Totodată, F.S.L.I. consideră că garantul respectării legilor, reprezentat de Curtea Constituţională, a devenit o instituţie inutilă, în condiţiile în care deciziile sale nu sunt respectate nici de actualul guvern şi nici de preşedintele Traian Băsescu.


Simion Hancescu, preşedinte F.S.L.I.
Marilena Gheorghiţă, Departament Comunicare F.S.L.I.
Sursa: www.fsli.ro

Legislatie

O nouă victorie a salariaţilor din învăţământ, afiliaţi la FSLI

Tribunalul Constanţa a admis o primă acţiune a Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa, afiliat la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, împotriva diminuării cu 25% a indemnizaţiei de concediu, pentru perioada 2009-2010. Sentinţa se referă la salariaţii care au intrat în concediu de odihnă înainte de 3 iulie 2010, data intrării în vigoare a Legii 118/2010.
Potrivit hotărârii Consiliului director şi a Conferinţei Judeţene ale S.L.S.I.P. Constanţa vor urma acţiuni similare împotriva altor unităţi de învăţământ din judeţ, care au aplicat ilegal reducerea indemnizaţiei de concediu.

Prof. Ioana Purcărea, preşedinte S.L.S.I.P. Constanţa şi vicepreşedinte F.S.L.I. – 0722.637.648
Marilena Gheorghiţă, Departament Comunicare F.S.L.I.- 0728.999.847

12 nov. 2010

F.S.L.I. susţine acţiunea colegilor din judeţul Dolj

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ îşi exprimă solidaritatea faţă de acţiunea colegilor din judeţul Dolj, intraţi în grevă spontană. “Consider că plata integrală a indemnizaţiilor de concediu a fost făcută în condiţiile legii. Decizia autorităţilor locale de a recupera banii acordaţi este un abuz. Tocmai de aceea înţeleg nemulţumirea colegilor din Dolj, care fac parte din F.S.L.I. şi hotărârea lor de a înceta activitatea în mod spontan. F.S.L.I. este alături de cadrele didactice din Dolj, la fel cum şi-au exprimat solidaritatea şi alţi colegi din ţară,” a declarat preşedintele F.S.L.I., Simion Hancescu.
F.S.L.I. face deja demersuri pentru recuperarea, în instanţă, a banilor pe care angajaţii din învăţământ i-au pierdut, după ce indemnizaţia de concediu a fost redusă cu 25%.


Simion Hancescu, preşedinte F.S.L.I.
Marilena Gheorghiţă, Departament Comunicare

Negocieri la Ministerul Muncii, fără rezultat

Astăzi, 11 noiembrie 2010, a avut loc la Ministerul Muncii o întâlnire între reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi ai patronatelor cu ministrul Muncii Ioan Botiş precum şi cu secretarul de stat Valentin Mocanu. La întâlnire au participat din partea CSDR Iacob Baciu- preşedinte şi Simion Hancescu- vicepreşedinte şi preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.
Discuţiile au avut ca temă principală stabilirea salariului minim pe economie din 2011. Reprezentanţii sindicatelor au cerut majorarea salariului minim la 750 lei, începând cu 1 ianuarie 2011. F.S.L.I. consideră că este necesară această majorare, întrucât cea mai mare parte a celor care au acest venit sunt asistaţi social, pentru care statul acordă diferite subvenţii. În plus, considerăm că este nevoie de creşterea salariului minim pe economie pentru a se reduce evaziunea fiscală. F.S.L.I. cere majorarea salariului minim pe economie şi pentru că acesta reprezintă şi valoarea coeficientului 1 din grila prevăzută în legea de salarizare unitară în sistemul bugetar.
O parte dintre organizaţiile patronale cer majorarea salariului minim pe economie la 705 lei, în timp ce altele au propus ca valoare: 650 lei.
Reprezentanţii Ministerului Muncii nu au avansat nicio valoare pentru salariul minim pe economie din 2011.
Vă reamintim că, în urma negocierilor anterioare, coeficientul maxim pentru învăţământul preuniversitar, acceptat de Ministerul Muncii este de 5,36 pentru un profesor grad I, cu 40 de ani vechime, iar coeficientul minim este de 2,16, acordat profesorului debutant.
O nouă întâlnire între reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi ai organizaţiilor patronale cu miniştrii Muncii şi Finanţelor, având ca temă salariul minim pe economie şi aplicarea legii de salarizare unitară în sistemul bugetar pentru 2011, a fost programată pentru săptămâna viitoare.


Simion Hancescu, preşedinte F.S.L.I.
Marilena Gheorghiţă, Departament Comunicare

9 nov. 2010

INFORMARE - sedinta comisiei de dialog social

Astăzi, 8.11.2010, a avut loc Comisia de Dialog Social de la nivelul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la care au participat din partea federaţiei noastre domnii Simion Hancescu preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Levente Vadasz, expert resurse umane.
În cadrul şedinţei s-a discutat despre Proiectul de Ordin de ministru privind modificarea şi completarea OMEC nr. 4925/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar. Proiectul a fost modificat în urma demersurilor făcute de F.S.L.I., care a atras atenţia Ministerului Educaţiei că acest Ordin este ilegal, întrucât nu respecta prevederile Legii 84/1995. Prin urmare, proiectul aprobat prevede ca, în consiliul de administraţie, reprezentanţii unităţii de învăţământ să fie majoritari.
De asemenea au primit aviz favorabil şi următoarele proiecte:
- Proiectul de Ordin de ministru privind Metodologia de organizare şi desfăşurare a stagiilor de pregătire practică pentru dobândirea calificării profesionale de nivel 2;
- Proiectul de Ordin de ministru privind aprobarea Calendarului mişcării personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2011-2012;
- Proiectul de Ordin de ministru privind aprobarea Metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar;
- Proiectul de Ordin de ministru privind aprobarea Metodologiei de acordare a gradaţiei de merit în învăţământul preuniversitar;
- Proiectul de Ordin de ministru privind aprobarea Metodologiei de fundamentare a cifrei de şcolarizare şi stabilirea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pentru anul şcolar 2011-2012.

În cadrul Comisie de Dialog Social, reperezentanţii F.S.L.I. au solicitat Ministerului Educaţiei explicaţii legate de întârzierea emiterii ordinului privind acordarea distincţiei „Gheorghe Lazăr”. Reprezentanţii Ministerului au declarat că premiile în bani, care însoţesc această distuncţie, nu pot fi acordate în acest an, din cauza restricţiilor impuse de legislaţia în vigoare potrivit căreia, în anul 2010 nu se acordă premii băneşti.
F.S.L.I. a mai solicitat M.E.C.T.S. să convoace, de urgenţă, o comisie tehnică pentru elaborarea formei finale a Regulamentului cadru, în baza căruia vor fi acordate sporurile pentru condiţiile grele de muncă, precum şi pentru condiţii periculoase sau vătămătoare. Se impune urgentarea elaborării acestui regulament, astfel încât aceste sporuri să fie acordate începând cu 1 ianuarie 2011. Precizăm că, în conformitate cu prevederile Legii 330/2009, acest regulament ar fi trebuit să fie întocmit de fiecare ordonator de credite şi să fie avizat de Ministerul Finanţelor Publice precum şi de Ministerul Muncii.


Simion Hancescu, preşedinte FSLI

Marilena Gheorghita, Departament Comunicare FSLI

3 nov. 2010

Comunicat de presa al CURTII CONSTITUTIONALE

În şedinţa din ziua de 3 noiembrie 2010, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.e) din Constituţia României şi al art.34 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a pronunţat asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, pe de o parte, şi Guvern, ca autoritate publică a puterii executive, pe de altă parte, conflict declanşat prin oprirea din procedura legislativă de la Senat a proiectului Legii educaţiei naţionale şi angajarea răspunderii de către Guvern asupra acestui proiect de lege - cerere formulată de Preşedintele Senatului.
În urma deliberărilor, Plenul Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi, a constatat că angajarea răspunderii de către Guvern în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în temeiul art.114 alin.(1) din Constituţie, asupra proiectului Legii educaţiei naţionale este neconstituţională şi a declanşat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, întrucât proiectul de lege se află în proces de legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională.
Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Parlamentului României şi Guvernului.

Biroul de presă al Curţii Constituţionale

FSLI saluta decizia CCR


Dl. Simion Hancescu, Preşedinte al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ a declarat că:
″F.S.L.I. salută decizia Curţii Constituţionale care dă dovadă încă odată de consecvenţă, corectitudine şi imparţialitate.
Avem încă o confirmare a faptului că membrii Guvernului condus de un profesor universitar de drept constituţional încalcă sistematic Legea fundamentală a ţării, fie din necunoaştere, fie deliberat. Este timpul ca acest Guvern de diletanţi să părăsească Palatul Victoria!
Solicităm membrilor Comisiei de Învăţământ din Senat să trateze cu responsabilitate şi profesionalism modul în care vor dezbate proiectul de lege astfel încât, forma finală a acestei Legi vitale pentru viitorul României, să constituie o temelie solidă care să stea la baza reformării întregului sistem de învăţământ.
Senatorii au acum ocazia de a demonstra că sunt cu adevărat interesaţi de soarta copiilor şi a dascălilor din România şi implicit de viitorul acestei ţări.″


Marilena Gheorghiţă – Departamentul de Comunicare al F.S.L.I.

26 oct. 2010

Comunicat SLIPC - situatia participarii la greva in 28.10.2010

S.L.I.P.C.
Nr. 1708/26.10.2010

Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Clujean vă face cunoscut faptul că în urma centralizării datelor în urma Referendumului transmis dumneavoastră, prin care vă ceream exprimarea opţiunii pentru ÎNCETAREA ACTIVITATII în data de 28.10.2010 NU am întrunit procentul necesar pentru această formă de protest.

Drept urmare, incetarea activitatii NU va avea loc nici în unităţile care au întrunit procentul prevăzut de Legea Conflictelor de Muncă.
Pentru buna dumneavoastră informare şi certificarea celor transmise vă enumerăm mai jos unităţile care au întrunit condiţiile pentru această grevă de o zi:

Ø Gradinita Alba ca Zapada
Ø Gradinita Lizuca
Ø Gradinita Trenuletul veseliei
Ø Gradinita Dumbravioara
Ø Gradinita Albinuta
Ø Gradinita Universul copiilor
Ø Scoala N. Titulescu
Ø Scoala I. BOB
Ø Scoala I. Agarbiceanu
Ø Scoala Emil Isac
Ø Scoala Radu Stanca
Ø Scoala Horea
Ø Scoala O. Goga
Ø Scoala SAMUS
Ø Centru scolar pentru educatie incluziva
Ø Colegiul Pedagogic GH Lazar
Ø Colegiul Nat. G. Cosbuc
Ø Col. Nat. E. Racovita , Col. G. Baritiu
Ø Col. T. Energetic
Ø Col. T. Ana Aslan
Ø Col. Economic Iulian Pop
Ø Liceul T. A. Iancu
Ø Liceul T. Mihai Eminescu
Ø Lic. T. Nicolae Balcescu
Ø Liceul T. Apaczai Cs. Janos
Ø Gr. Sc. de Protectia Mediului
Ø Gr. Sc. Huedin

Ø Gradinite zona Dej
Ø Gr. Sc. I. C-tii Montaj Dej
Ø Gr. Sc. Somes Dej
Ø Gr. Sc. Cuzdrioara
Ø Scoala M. Eminescu Dej
Ø Scoala Poieni
Ø Scoala Negreni
Ø Scoala Ciucea
Ø Scoala Camarasu
Ø Scoala Cornesti
Ø Scoala Tureni


Celelate unităţi de învăţământ nu au îndeplinit procentul sau nu ne-au transmis listele în urma referendumului aşa cum i-am rugat.
În concluzie, în data de 28.10.2010, între orele 12-13 va avea loc doar mitingul de protest în faţa Institutiei Prefectului Judeţului Cluj.
Vă aşteptăm in numar cat mai mare, cel putin 10 reprezentanţi din fiecare unitate
.



Prezidiul S.L.I.P.C.,
Preşedinte: prof. Lucia Maria Cojocaru
Vicepreşedinţi: prof. Vioara Temian
prof. Grigore Tarţa

Sindicatele din ARAD nu sunt lăsate să protesteze!

Confederaţiile sindicale reprezentative la nivelul judeţului Arad atrag atenţia opiniei publice că primarul Municipiului Arad face un abuz şi încalcă legislaţia şi hotărârile judecătoreşti privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice.
Asociaţia Arad ID şi Sindicatul Democratic Învăţământ Arad, afiliat la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ au solicitat Primăriei Municipiului Arad autorizarea unui marş şi a unui miting de protest în data de 27 octombrie 2010. Mitingul urma să aibă loc pe Platoul Palatului Administrativ şi în Piaţa Revoluţiei Arad.
Municipalitatea a refuzat să acorde această autorizaţie, motivând, printre altele, că sunt interzise organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice de orice fel, la o distanţă mai mică de 10 m faţă de intrările în instituţiile publice, pe o rază mai mică de 200 de m faţă de unităţile de învăţământ, indiferent de categoriile lor, precum şi pe străzile adiacente Palatului Administrativ.
Primăria Arad îngrădeşte dreptul la protest al sindicatelor şi nu respectă prevederile Legii 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Şi mai grav este faptul că Primăria Arad nu pune în aplicare hotărârile judecătoreşti prin care s-a câştigat dreptul de organizare şi desfăşurare a adunărilor publice în zonele în care Municipalitatea susţine că este ilegal.



Marilena Gheorghiţă, Departament Comunicare F.S.L.I.-
0728.999.847
Dănuţ Ieneşescu, preşedinte Sindicatul Democratic
Învăţământ Arad- 0744.318.053

25 oct. 2010

MODIFICARE DATA PICHETARE INSTITUTIA PREFECTULUI JUDETULUI CLUJ - JOI 28.10.2010

Sindicatul Liber al Invatamantului Preuniversitar Clujean, prin prezenta va aduce la cunostinta faptul ca data si ora desfasurarii pichetarii Institutiei Prefectului Judetului Cluj se modifica, aceasta avand loc JOI, 28.10.2010, intre orele 12-13.
Mentionam ca aceasta modificare a survenit in urma suprapunerii unei alte actiuni de protest, desfasuarata de membrii PSD Cluj miercuri, 27.10.2010, si nu dorim ca protestul nostru sa aiba o tenta politica.
Prin urmare, va asteptam joi, 28.10.2010, la ora 11.30 la sediul SLIPC, pentru a va distribui veste si sepci necesare identificarii reprezenantilor SLIPC.


Prezidiul S.L.I.P.C.
Presedinte: prof. Lucia Cojocaru
Vicepresedinti: prof. Vioara Temian
prof. Tarta Grigore

22 oct. 2010

Manifestul S.L.I.P.C.

Salus populi suprema lex
Protestăm pentru că:

1. NU există respect pentru cadrele didactice din partea celor care ne conduc, de aceea nu ne vor mai respecta nici elevii şi nici părinţii.
2. NU se pot aplica legile ţării, pentru că respectarea unora presupune încălcarea altora.
3. NU ni se mai acordă drepturile stabilite prin Statutul personalului didactic şi câstigate în 20 de ani de luptă sindicală.
4. NU putem da în judecată Guvernul pentru repetatele abuzuri legislative şi administrative, deoarece parametrii contenciosului au fost compromişi; NU se ştie astăzi cine este angajatorul şi cine este finanţatorul în învăţământul românesc, iar proiectul LEN sporeşte intenţionat confuzia în acest domeniu.
5. NU beneficiem de programe de perfecţionare profesională, deoarece finanţarea lor depăşeşte „standardele de cost per elev” stabilite de M.E.C.T.S..
6. NU avem manuale şi materiale de training adaptate la cerinţele pieţei muncii, de aceea angajatorii NU sprijină şcoala, iar elevii consideră perioada şcolarităţii ani irosiţi.
7. NU am primit integral banii pe concediu, cum ar fi fost legal conform Codului Muncii, ci diminuaţi cu 25%.
8. NU vom obţine niciodată de la aceşti guvernanţi primele de vacanţă la care avem dreptul conform legii şi a sentinţelor judecătoreşti executorii.
9. NU vor mai frecventa şcoala mulţi elevi din mediul rural şi NU vor mai atrase în sistem cadre didactice valoroase.
10. NU se vede nimic din realitatea şcolii româneşti de la cabinetul domnului ministru, de aceea declaraţiile dumnealui sunt fanteziste.


Vă rugăm să protestaţi alături de noi, pentru că:

1. DA, sunteţi şi d-voastră în aceeaşi situaţie la locurile d-voastră de muncă.
2. DA, toţi bugetarii vor avea salariile diminuate cu mai mult de 25%, pentru că „dacă ţine, de ce nu”.
3. DA, oligarhia politică se întinde ca un cancer la toate nivelurile şi în toate domeniile şi te obligă să pupi părţile dorsale ale şefilor incompetenţi pentru a-ţi păstra locul de muncă.
4. DA, educaţia va primi din ce în ce mai puţini bani, pentru că, la rectificările de buget, domnul ministru al învăţământului cedează cu uşurinţă alocările cuvenite prin lege către alte ministere.
5. DA, o să avem în permanenţă conflicte în sistem, din cauza legislaţiei incoerente din învăţământ, care vor vor semăna vrajbă între categoriile de personal.
6. DA, vom fi angajaţii cu studii superioare cel mai prost plătiţi, conform Legii salarizării unitare.
7. DA, vom avea o Lege a educaţiei îndreptată împotriva elevilor şi a profesorilor.
8. Da, sărăcia indusă face omul mai docil şi mai pasiv. Este momentul să vă recâştigaţi demnitatea pierdută, înainte de a deveni o jalnică masă de manevră.
9. DA, este momentul să oprim conspiraţia politicienilor împotriva şcolii româneşti declanşată de la cel mai inalt nivel.
10. DA, este momentul să punem în fruntea ţării oameni care, cel puţin, să nu fie ostili educaţiei.

PREZIDIUL S.L.I.P.C.

Comunicat SLIPC - forme de protest in ziua angajarii raspunderii guvernamentale pe LEN











Adresa FSLI - actiuni de protest in ziua angajarii raspunderii guvernamentale

Având în vedere că o parte dintre sindicatele afiliate la federaţia noastră au hotărât să înceteze activitatea în ziua angajării răspunderii guvernamentale pe Legea Educaţiei Naţionale, vă propunem ca, în aceeaşi zi, membrii dumneavostră de sindicat să participe la această formă de protest.
De asemenea, vă recomandăm să organizaţi acţiuni de pichetare a sediilor instituţiilor locale, în ziua angajării răspunderii pe legea mai sus menţionată.
Vă rugăm să ne comunicaţi, prin e-mail, până marţi, 26.10.2010, procentul în care membrii de sindicat optează pentru încetarea lucrului în ziua angajării răspunderii guvernamentale.
Vă reamintim faptul că, în data de 27.10.2010, confederaţiile sindicale organizează în Bucureşti un miting de protest, concomitent cu votarea moţiunii de cenzură depusă de Opoziţie împotriva Guvernului.
Aşteptăm să ne comunicaţi, până marţi, 26.10.2010, numărul persoanelor care vor participa la acest miting.


PREŞEDINTE,
Aurel CORNEA

Notă: Este posibil ca, angajarea răspunderii guvernamentale pe Legea Educaţiei Naţionale, să aibă loc în data de 28.10.201

19 oct. 2010

Apel către învăţătoarea Cristina Anghel

Biroul Operativ al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ,în numele celor aproximativ 200 de mii de membri de sindicat,îi transmite învăţătoarei Cristina Anghel sprijinul, admiraţia şimulţumirile pentru sacrificiul pe care îl face.
Cu toată afecţiunea o rugăm să renunţe la aceastăformă extremă de protest care îi pune viaţa în pericol. Este unsacrificiu suprem şi nu e drept ca distinsa doamnă să ia doarpe umerii săi povara problemelor şi a nedreptăţilor care existăîn sistemul de învăţământ. Ceea ce Cristina Anghel a reuşitsă facă este un semnal pentru noi toţi, dar şi o lecţie. Doamnaînvăţătoare este un exemplu de demnitate şi de forţă şi o rugămsă ni se alăture la toate acţiunile pe care federaţia le va organizaîn această perioadă.
Este foarte important ca atunci când ducem o luptă să fimuniţi, să ne putem baza unul pe celălalt, astfel încât să avem sorţi deizbândă. Însăşi doamna învăţătoare, Cristina Anghel, a declaratcă un singur creion se rupe uşor, dar un mănunchi întreg nuse frânge. Solidaritatea în aceste vremuri poate deveni cea maibună armă în lupta pentru dreptate.
Mesajul F.S.L.I. îi va fi transmis Cristinei Anghel, astăzi, decătre o delegaţie a federaţiei, în speranţa că doamna învăţătoare vapune capăt grevei foamei.

Preşedinte FSLI
,Aurel Cornea

14 oct. 2010

F.S.L.I. se solidarizează cu protestatarii de la Ministerul Finanţelor !

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ este solidară cu angajaţii Ministerului de Finanţe care protestează în acest moment în cadrul instituţiei. Le înţelegem nemulţumirile şi atragem atenţia Guvernului că trebuie să se aştepte la astfel de mişcări de protest spontane.
FSLI are deja semnale clare, din partea cadrelor didactice că se pregătesc de proteste, din cauza situaţiei dezastruoase în care s-a ajuns. Este inadmisibil ca în România anului 2010 oamenii să primească salarii de mizerie, din care nu îşi pot asigura nici măcar umila supravieţuire.
Cerem Guvernului să ia de urgenţă măsuri prin care să redreseze situaţia critică în care se află ţara şi să acorde bugetarilor măcar salariile pe care le aveau înainte de reducerea acestora cu 25% şi a aplicării greşite a legii unice de salarizare în sistemul bugetar. Aşteptăm negocieri reale privind noua lege de salarizare, care se va aplica din 2011.

Preşedinte,
Aurel Cornea

SEDINTA CU LIDERII DE SINDICAT, VINERI, 15.10.2010 ORA 12.00

O grupă sindicala a S.L.I.P.C., cea de la Colegiul Naţional “Emil Racoviţă”, doreşte să participe la protestul lucrătorilor din Administraţia Financiară a judeţului Cluj în semn de solidaritate.
Considerăm că revendicările acestor salariaţi sunt îndreptăţite.
Din spirit civic ne vom solidariza cu mişcare lucrătorilor din administraţie. Îi invităm pe liderii din şcoli mâine 15.10.2010, la orele 12, sala Amfiteatru (101) să participe la o consultare pe această temă la sediul SLIPC, după primirea manadatului din partea propriilor membrii de sindicat, în scopul hotărîrii formelor de protest: grevă de solidaritate, pichetare de solidaritate, comunicate de exprimare a solidarităţii etc.




Prezidiul S.L.I.P.C.,
Preşedinte: prof. Lucia Maria Cojocaru
Vicepreşedinţi: prof. Vioara Temian
prof. Grigore Tarţa

APEL ADRESAT PARLAMENTARILOR CLUJENI


5 oct. 2010

INFORMARE FSLI - MITING 05.10.2010

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a organizat astăzi, 5 octombrie 2010, între orele 11.00-12.30, un miting de protest în Piaţa Victoriei, la care au luat parte 8.500 de salariaţi din educaţie, membri de sindicat. Cu această ocazie a fost prezentată “Scrisoarea deschisă pentru însănătoşirea învăţământului românesc”, document ce va fi transmis ulterior către instituţiile statului.
Mitingul a fost urmat de un marş de protest către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, desfăşurat între orele 12.30-13.30. Până la orele 14.00 au avut loc proteste în faţa celor două ministere.
Manifestaţia de astăzi s-a desfăşurat sub sloganul: “Salvaţi şcoala românească!” În urma protestului, miniştrii Daniel Petru Funeriu şi Ioan Nelu Botiş i-au invitat la discuţii pe reprezentanţii F.S.L.I, care au înmânat membrilor Guvernului memorii cu nemulţumirile salariaţilor din învăţământ.
La discuţiile purtate cu ministrul Educaţiei a participat o delegaţie formată din opt membri. Ministrul Daniel Petru Funeriu ne-a felicitat pentru mitingul organizat în Piaţa Victoriei şi a declarat că promovarea noii legi a educaţiei prin asumarea Executivului este o decizie politică. Din păcate, nu avem susţinerea ministrului Educaţiei în cererea exprimată de F.S.L.I. privind majorarea la 7 a coeficientului de salarizare din grilă, pentru un profesor de grad didactic I, cu 40 de ani vechime. În acest sens, ministrul susţine că va cere în Guvern o creştere a acestui coeficient la 5. În schimb, ministrul Educaţiei este total de acord ca educaţia să primească 6% din PIB şi consideră că trebuie alocate mai multe fonduri pentru formarea profesională a cadrelor didactice.
În ceea ce priveşte închiderea a 1.700 de unităţi de învăţământ din mediul rural, ministrul Educaţiei susţine că are mandat din partea preşedintelui Traian Băsescu să aplicea această măsură, dar vor fi achiziţionate microbuze şcolare care să asigure transportul elevilor. Totuşi numărul acestora nu va acoperi întreg necesarul.
Totodată am fost informaţi că a fost înfiinţată o comisie la nivelul Ministerului Educaţiei care lucrează la un document, prin care programele şcolare să fie corelate cu cerinţele de pe piaţa muncii, urmând să aibă loc şi discuţii cu sindicatele şi reprezentanţii asociaţiilor profesionale. În privinţa combaterii abandonului şcolar, ministrul ne-a informat că va demara un proiect cu fonduri structurale, potrivit căruia cadrele didactice vor merge în fiecare familie pentru a-i determina pe părinţi să îşi dea copiii la şcoală.
Respectarea numărului maxim de elevi într-o clasă intră în atribuţiile directorilor de unităţi de învăţământ şi inspectorilor şcolari. În privinţa stopării reducerii numărului de angajaţi, ministrul Educaţiei ne-a informat că nu are soluţii. Nu în ultimul rând, concursul pentru ocuparea posturilor de directori şcolari se va organiza doar după noua lege, iar Examenul de bacalaureat nu va mai suferi nicio modificare până la apariţia acestui act normativ.
Discuţii au fost purtate şi la Ministerul Muncii, unde s-a deplasat o delegaţie formată din şase oameni, condusă de preşedintele F.S.L.I. Aurel Cornea. Principala problemă pusă în discuţie a fost cea privind legea de salarizare unitară în sistemul bugetar. Astfel, mâine, la orele 17.00, la Ministerul Muncii vor avea loc negocieri pe această lege, la care vor participa şi reprezentanţii F.S.L.I., care vor cere majorarea coeficienţilor de salarizare pentru învăţământ.


Revendicări:

Adoptarea noii legi a educaţiei care să asigure reformarea sistemului;
Acordarea a cel puţin 6% din P.I.B.;
Salarii decente pentru personal;
Corelarea programelor şcolare cu cerinţele de pe piaţa muncii;
Modificarea programelor şi a manualelor şcolare, pentru asigurarea unei calităţi în învăţământ;
Combaterea abandonului şcolar şi facilitarea accesului la educaţie pentru categoriile defavorizate;
Şcoli moderne pentru copiii noştri cu:
- mobilier funcţional;
- grupuri sanitare;
- apă curentă;
- mijloace moderne de învăţământ;
- laboratoare funcţionale, săli şi terenuri de sport;
Asigurarea transportului şcolar pentru toţi elevii;
Respectarea numărului maxim de elevi din clase, prevăzut în lege;
Stoparea reducerilor de personal şi asigurarea posturilor necesare funcţionării învăţământului în condiţiile legii;
Condiţii corespunzătoare de muncă şi de viaţă pentru personalul din învăţământ;
Acces gratuit la formarea profesională continuă a persoanlului din învăţământ;
Depolitizarea educaţiei;
Abrogarea Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar;
Majorarea coeficienţilor de salarizare, care revin angajaţilor din învăţământ, din grila prevăzută în legea de salarizare unitară a bugetarilor;
Majorarea salariului minim la 750 de lei, în 2011;
Reducerea vârstei de pensionare de 65 de ani, propusă în legea unică a pensiilor;
Măsuri de protecţie socială.


F.S.L.I. vă reaminteşte că pe site-ul http://www.fsli.ro/ a fost postată petiţia online:
“Salvaţi şcoala românească!” şi invităm populaţia României să o semneze, în dorinţa de a oferi copiilor noştri un viitor mai bun, printr-o educaţie mai bună.

3 oct. 2010

5 octombrie este Ziua Mondială a Educaţiei. Dar nu şi pentru noi! În România este Ziua dascălilor umiliţi

FSLI organizează miting şi marş în Capitală
Participă: 10.000 de persoane
Motto: Salvaţi şcoala românească!

PROGRAM:
1. 9.00-10.00 adunarea participanţilor la principalele puncte de intrare în Capitală:
- DN1 - Fântâna Mioriţa;
- DN 2- Şos. Colentina(în dreptul Parcului Plumbuita, pe banda unu de circulaţie);
- DN 5- capăt R.A.T.B. din zona C.F.R. Progresul;
- DN 6- Peco Luckoil;
- A1- în dreptul Metro Militari(banda unu de circulaţie);
- A2- B-dul Theodor Palady (în dreptul Policolor).

2. 10.00-10.45 deplasarea participanţilor din provincie şi Bucureşti către Piaţa Victoriei.

3. 11.00-12.30 miting de protest Piaţa Victoriei.

4. 12.30-13.30 marş de protest pe traseul: Piaţa Victoriei- Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei.

5. 13.30-14.00 miting Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei.

6. 14.00-15.00 defluirea participanţilor către Piaţa George Enescu, unde vor fi îmbarcaţi în autocare.

PETIŢIE ONLINE "Salvaţi şcoala românească!‘’

CITESTE PETITIA SI VOTEAZA: PETITIE.pdf

O ţară care se vrea modernă, cu politici economice competitive nu poate să facă primul pas către schimbare, dacă nu începe cu…prima zi de şcoală. Copiii României sunt cei care pot schimba perspectivele acestei ţări. Dar, nu sunt ajutaţi! Din păcate, sistemul de învăţământ este învechit, bolnav şi sărăcit.
În 2010, învăţământul românesc arată astfel: 2.000 de unităţi de învăţământ nu au aviz sanitar de funcţionare, din cauza condiţiilor insalubre, sute de şcoli sunt fără apă curentă, grupuri sanitare, mobilier funcţional sau alte dotări, sute de elevi fac naveta pe jos, deşi statul trebuie să le asigure mijlocul de transport către şcoală. Preşedintele Traian Băsescu a anunţat că 3 mii de unităţi de învăţământ ar trebui închise. Noi îi spunem că va putea aplica această măsură, doar după ce va asigura logistica necesară pentru transportul elevilor către noile unităţi de învăţământ, altfel va pune în pericol respectarea dreptului egal la educaţie.
Profesorii nu au bani suficienţi pentru un trai decent, elevii nu au condiţiile unei şcoli europene iar părinţilor nu le este respectat dreptul prin care copiii lor ar trebui să aibă, în mod egal, acces la educaţie.
Programa şcolară este învechită şi nu ţine cont de cerinţele de pe piaţa muncii. În aceste condiţii de subfinanţare şi total dezinteres din partea autorităţilor statului, România nu poate avea un învăţământ de calitate, modern. A sosit momentul să reformăm acest sistem pentru copiii noştri, care vor avea o viaţă mai bună, printr-o educaţie mai bună!
Cerem Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Guvernului României, Parlamentului României şi Preşedinţiei României:


1. Adoptarea noii legi a educaţiei care să asigure reformarea sistemului;
2. Acordarea a cel puţin 6% din P.I.B.;
3. Salarii decente pentru personal;
4. Corelarea programelor şcolare cu cerinţele de pe piaţa muncii;
5. Modificarea programelor şi a manualelor şcolare, pentru asigurarea unei calităţi în învăţământ;
6. Combaterea abandonului şcolar şi facilitarea accesului la educaţie pentru categoriile defavorizate;
7. Şcoli moderne pentru copiii noştri cu:
- mobilier funcţional;
- grupuri sanitare;
- apă curentă;
- mijloace moderne de învăţământ;
- laboratoare funcţionale, săli şi terenuri de sport;
8. Asigurarea transportului şcolar pentru toţi elevii;
9. Respectarea numărului maxim de elevi din clase, prevăzut în lege;
10. Stoparea reducerilor de personal şi asigurarea posturilor necesare funcţionării învăţământului în condiţiile legii;

11. Condiţii corespunzătoare de muncă şi de viaţă pentru personalul din învăţământ;
12. Acces gratuit la formarea profesională continuă a persoanlului din învăţământ;
13. Depolitizarea educaţiei.

Preşedinte,
Aurel Cornea

5 octombrie este Ziua Mondială a Educaţiei. Dar nu şi pentru noi! În România este Ziua dascălilor umiliţi

Problemele din educaţie:

- salarii reduse cu 25%, venituri diminuate cu 40%;
- 15.000 de posturi reduse;
- 10% dintre şcoli nu autorizaţie de funcţionare;
- aproximativ 1.000 de concedii fără plată pentru acest an şcolar;
- multe dintre unităţile de învăţământ riscă să fie închise pentru că funcţionează cu personal subdimensionat;
- creşterea alarmantă a numărului de demisii din sistem;

Revendicări:

- salarii decente pentru personal;
- coeficienţi mai mari în grila din legea de salarizare unitară a bugetarilor;
- majorarea salariului minim la 750 lei, în 2011;
- adoptarea noii legi a educaţiei care să reformeze sistemul de învăţământ:
- aplicarea Legii 221/2008;
- stoparea reducerilor de personal din învăţământ;
- respectarea condiţiilor igienico-sanitare în toate şcolile;
- transport şcolar pentru toţi elevii;
- manuale noi pentru toţi elevii;
- modificarea programelor şcolare, pentru un învăţământ modern
- depolitizarea învăţământului;
- reducerea vârstei de pensionare de 65 de ani, propusă în legea unică a pensiilor.

1 oct. 2010

Sindicatele Europei au protestat fata de masurile de austeritate

Peste 100 de mii de persoane din întreaga Europă (sindicalişti, activişti din mişcările sociale, ONG-uri, cetăţeni) au participat la mitingul EuroDemo de la Bruxelles, organizat de Confederaţia Europeană a Sindicatelor (ETUC-CES), în data de 29 septembrie.
Confederaţia Sindicatelor Democratice din România a participat la această manifestaţie cu o delegaţie, din care au făcut parte şi reprezentanţi ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ. Mitingul s-a desfăşurat sub tema: "Nu austerităţii, prioritate pentru locuri de muncă şi creştere economică! "
Comitetul executiv al ETUC-CES consideră că măsurile economice de austeritate, luate sau impuse statelor din Europa, au ca efect adâncirea recesiunii şi creşterea numărului de şomeri. Membrii ETUC-CES consideră că guvernele neoliberale şi instituţiile Uniunii Europene împreună cu FMI încearcă să oblige populaţia ţărilor europene să plătească pentru criza economică. Sindicaliştii au respins reducerea salariilor şi au cerut aplicarea unor măsuri concrete care să combată sărăcia.
Printre lozincile scandate la EuroDemo au fost: 'Nu Planurilor de Austeritate in Europa!', 'Noi nu platim pentru Criza voastra!', 'Pentru Crestere si Dezvoltare!', 'Pentru o Europa Socială!'.

Departament Comunicare FSLI