13 dec. 2011

EDUCAȚIA PE LOCUL I

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ
lansează Campania națională:
„EDUCAȚIA, PE LOCUL I”

În cadrul acestei campanii vor avea loc dezbateri pe problemele sistemului de învățământ românesc în următoarele localități: București, Constanța, Craiova, Galați, Timișoara, Sibiu, Iași și Baia Mare, în perioada decembrie 2011-ianuarie 2012.
Prima dezbatere va avea loc luni, 12 decembrie 2011, la sediul FSLI, din Bulevardul Regina Elisabeta, nr 32, Sector 5, București, începând cu ora 9:30. Tema supusă dezbaterii este:

“Învățământul din România vs piața muncii. Soluții pentru corelarea celor două domenii, pentru ieșirea din impasul economic”.

La această dezbatere au fost invitați: ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Daniel Petru Funeriu, ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Sulfina Barbu, președintele Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, Elvira Rodica Andronescu, reprezentanți ai patronatelor, reprezentanți ai sindicatelor, reprezentanți ai organizațiilor studențești, directori ai unităților de învățământ cu profil tehnic, cadre didactice, reprezentanți ai Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar al Municipiului București, reprezentanți ai Agenției Municipale de Ocupare a Forței de Muncă București, precum și parlamentari din Comisia de educație și Comisia de Muncă.
Conform datelor pe care le avem, se remarcă o scădere, în ultimii ani, a numărului de absolvenți de învățământ profesional și de ucenici, precum și de învățământ postliceal și de maiștri. Totodată apar diferențe foarte mari între pregătirea persoanelor care își caută de lucru și cerințele angajatorilor.
În același timp, din datele înregistrate de EUROSTAT rata de participare a populaţiei din grupa de vârstă 25-64 de ani la formare profesională continuă a scăzut la nivel naţional de la 1,5% în 2008 la 1,3% în 2010, iar la nivelul regiunii Bucureşti - Ilfov a crescut de la 1,5% în 2009 la 1,8% în 2010, însă tot este foarte departe de ţinta europeană de 12,5%.
În aceste condiții, Legea educației naționale nu prevede soluții clare prin care să fie rezolvată această problemă.
Sistemul de învățământ românesc a fost într-o permanentă criză: financiară, de resurse umane, de idei. Printr-un parteneriat solid și o dezbatere reală putem identifica problemele educației, ca apoi să oferim soluțiile și căile de rezolvare.
Concluziile dezbaterilor vor sta la baza unei inițiative de îmbunătățire a cadrului legislativ actual. Încercăm prin aceste demersuri să aducem “EDUCAȚIA PE LOCUL I”

Niciun comentariu: