14 mai 2013

Tineri versatili, o necesitate pentru cerințele imprevizibile din piața muncii?


Tineri versatili,

o necesitate pentru cerințele imprevizibile din piața muncii?

- chemarea la acțiune -

          Reducerea ratei abandonului școlar timpuriu și creșterea ratei de frecventare a învățământului terțiar reprezintă obiective strategice de referință ale Strategiei Europa 2020 în domeniul educației. La nivelul anului 2010, rata medie a UE de părăsire timpurie a școlii era de 14,1% (față de cel mult 10% ținta UE), iar 33,6% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 30 și 34 de ani dețineau diplome în învățământul terțiar sau echivalent (față de cel puțin 40% ținta UE. Se apreciază că dacă tendințele actuale continuă, obiectivul strategiei Europa 2020 de reducere a ponderii persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 ani care au renunțat prematur la educație și formare nu va fi atins. Complementar, este apreciat potențialul de forță motrice a învățământului terțiar sau echivalent pentru generarea creșterii economice bazate pe cunoaștere și inovare a Europei.

            Obiectivele strategice naționale ale României cu privire la sistemul de educație și formare pentru anul 2020 vizează atingerea următoarelor ținte: 11,3% rată de părăsire timpurie a școlii și 26,7% pondere a absolvenților de învățământ terțiar.

Data fiind complexitatea aspectelor ce trebuiesc abordate și corelate integrat pentru o reforma reală a educației și racordarea imediată a tinerilor pe piața muncii, prin prezenta audiere publică dorim să contribuim la clarificarea și identificarea de soluții privind următoarele întrebări ce își căută răspuns:

Ä       In opinia Dumneavoastră, care sunt principalele măsuri necesare pentru creșterea adaptabilității tinerilor la cerințele pieței muncii?

Ä       Care sunt abilitățile, deprinderile cheie care ar trebui dezvoltate tinerilor, complementar cunoștințelor și informațiilor dobândite pe diferite domenii, pentru o cât mai bună și stabilă inserție pe piața muncii?

          Opiniile dvs. pot fi transmise, până cel târziu în data de 15 mai 2013, ora 18, la www.advocacy.ro.

          Audierea publică va avea loc la Iași, în data de 16 mai 2013.

          Opiniile colectate prin procedura de audiere publică se vor sintetiza într-un raport – sinteză, de către Comisia de Experți a audierii publice. Raportul sinteză va fi făcut public, în conferinţă de presă și va fi transmis tuturor celor care au participat la audierea publică, la adresa electronică indicată în formularul de înscriere, precum și decidenţilor politici cu responsabilităţi în domeniu. De asemenea, va fi adus la cunoștința opiniei publice prin intermediul presei și prin afișarea la www.advocacy.ro și www.implicat.info, unde va putea fi consultat alături de toate celelalte materiale specifice audierii publice.

          Pentru transmiterea opiniei scrise și/sau participarea dvs. la acest eveniment vă rugăm:

1.   să consultați MOTIVAȚIA și ÎNDRUMARUL de elaborare a depoziției la www.advocacy.ro;

2.   să vă înscrieți accesând butonul ÎNSCRIE-TE din pagina principală a www.advocacy.ro;

3.   să completați toate datele din FORMULARUL DE ÎNSCRIERE, optând pentru unul din modurile de participare la eveniment;

4.   să inserați conținutul opiniei dvs. în câmpul dedicat acesteia din formularul de înscriere, respectiv să atașați depoziția / opinia dvs. în format doc/pdf.

Pentru documentarea opiniei pe site mai regăsiți: bibliografia selectivă a tematicii, procedura de audiere publică, regulamentul evenimentului și agenda.

Persoane de contact:

Iulia ȚUȚUIANU, Academia de Advocacy – 0722256179, iulia.tutuianu@advocacy.ro;
            Nicoleta TUDOR, Academia de Advocacy – 0745937045, nicoleta.tudor@advocacy.ro.

 
Cu încredere în puterea și valoarea demersurilor participative,
Comisia de Iniţiere a Audierii Publice

MATERIALE UTILE:
Motivatia audierii publice: http://advocacy.ro/node/4424/subpage/4425#vitrina 
Agenda audierii publice: http://advocacy.ro/node/4424/subpage/4426#vitrina
Regulamentul audierii: http://advocacy.ro/node/4424/subpage/4428#vitrina
Procedura audierii: http://advocacy.ro/node/4424/subpage/4430#vitrina
De ce opinie scrisa? http://advocacy.ro/node/4424/subpage/4433#vitrina
Indrumar al depozitiei: http://advocacy.ro/node/4424/subpage/4431#vitrina
Inscrieri: http://advocacy.ro/node/4424/inscriere#meniu-vitrina

Niciun comentariu: